Moldovenii pot economisi 65 milioane de lei anual pe energia electrică, arată un experiment comportamental

Cum ajutăm populația în timpul unei crize energetice, când tarifele sunt în creștere continuă, iar statul și furnizorii caută opțiuni pentru a securiza livrările, chiar și la prețuri înalte? Primul gând este ca Guvernul să achite tuturor sau măcar celor afectați de sărăcie energetică subvenții și compensații. Însă, Guvernul nu are bani proprii, ci doar pe cei care-i adună ca impozite și taxe de la contribuabili. Respectiv, înainte de a-i cheltui, ar trebui încercate metode care nu necesită costuri suplimentare.

Așa cum cea mai ieftină energie este cea pe care nu ai consumat-o, Programul „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD Moldova, și-a propus să reducă din costurile de energie ale consumatorilor casnici prin intermediul unui experiment social. Acesta a mai fost derulat, în parteneriat cu furnizorul de energie electrică, Premier Energy, în anii 2019 și, în timpul pandemiei de COVID-19, în 2020, la scară mai mică.

În februarie 2022, experimentul a fost extins la scară națională, cca 300 de mii de clienți cu consum sporit primind scrisori sau emailuri de la furnizorul de energie prin care erau îndemnați să întreprindă acțiuni simple care ar duce la economii de energie. Tipărirea și expedierea scrisorilor a fost finanțată de programul PNUD.

Am pornit de la calculul unui consum mediu de 140 kW/h lunar pentru o gospodărie. Consumatorii au primit statistici, care compară datele lor cu cele ale consumatorilor mai eficienți din punct de vedere energetic din comunitatea lor, precum și sfaturi și soluții pentru economisirea energiei, încurajându-i în același timp să-și plătească facturile online, ca măsură de siguranță în condițiile pandemiei, dar și eficiență a timpului. În plus, factura lunară a Premier Energy a fost îmbunătățită și conține mai multă informație utilă pentru reducerea consumului”, spune Dumitru Vasilescu, specialist în politici la PNUD Moldova.

Programul comportamental a obținut practic aceleași rezultate ca și experimentele similare efectuate de Opower, companie din SUA. Unul dintre membrii Consiliului consultativ al companiei este deja clasicul scriitor de business Robert Cialdini, autorul cărții „Psihologia persuasiunii”.

Iar experimentul Opower este continuarea celui făcut Robert Cialdini acum câteva decenii. După ce a identificat acțiuni simple care duc la reducerea consumului de energie, acesta a definitivat patru mesaje, țintind:

1. protecția mediului (protejează mediul, conservând energia);

2. responsabilitatea socială (contribuie la conservarea energiei pentru generațiile viitoare);

3. interesul propriu (economisește bani prin conservarea energiei);

4. norme descriptive (fă ca vecinii tăi care consumă mai puțină energie).

În finalul experimentului s-a constatat că trei din patru grupuri de consumatori au cheltuit chiar mai multă energie în perioada următoare, cu excepția celor care au fost îndemnați să-și urmeze vecinii cu consum mai mic. Experimentul a fost efectuat în repetate rânduri, iar cel din Moldova confirmă: vecinul rămâne în continuare cea mai bună motivație.

Exercițiul realizat în colaborare cu UE și PNUD Moldova demonstrează faptul că clienții noștri casnici, care au primit scrisori informative privind nivelul lor de consum al energiei electrice, au reușit să obțină o reducere medie de 1,33% a consumului de energie, adică 2,64 kWh/lună. Dacă acest sistem de economii ar fi consolidat pentru toți clienții casnici timp de un an la nivel de țară, economiile totale ar putea depăși 65 de milioane de lei la factura anuală de energie electrică. Suntem bucuroși să putem contribui la eficiența energetică a clienților noștri”, subliniază Jose Luis Gomez Pascual, country manager al Premier Energy Moldova.

În Statele Unite, gospodăriile casnice care primesc astfel de scrisori își reduc consumul cu 1,4-3,3%, iar media a fost de 2% sau 0,62 kWh pe zi. În Moldova reducerea a variat între 1,33%, în zonele rurale și orașe mici, și 3,8% în municipiul Chișinău.

Pentru moment, lucrurile par dificile, dar cu o economie inteligentă, rezonabilă a energiei vom trece mai ușor această perioadă grea, până ce lucrurile se vor stabiliza la nivel internațional. Important trebuie să fim conștienți, cu pași mici, facem economii mari. Pe lângă economiile responsabile care trebuie să le aplice fiecare dintre noi, lucrăm la aplicarea mai multor alternative în energetică, astfel ca acest lucru să nu mai fie o povară pentru consumator,” susține Constantin Borosan, secretar de stat la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

O analiză recentă a PNUD arată că 60% din populația Moldovei trăiește în sărăcie energetică, cheltuind mai mult de 10% din bugete pe facturile la energie. Programul „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova” va susține accelerarea tranziției la energia verde prin promovarea eficienței energetice și a soluțiilor regenerabile prevăzute de Pactul Verde al UE.

Cu un buget de 10 milioane de euro alocat de Uniunea Europeană, Programul va lansa o campanie de înlocuire a electrocasnicelor vechi cu unele noi și eficiente energetic, va finanța instalarea de panouri fotovoltaice în gospodării casnice și câteva spitale, precum și schimbarea sistemelor de încălzire centralizată în mai multe blocuri – pe sisteme de distribuție pe orizontală, mult mai eficiente.

În plus, programul prevede sprijin pentru transpunerea celui de-al treilea pachet energetic al UE atât în legislația primară, cât și în cea secundară, precum și transpunerea a o serie de directive și regulamente ale pachetului „Energie curată pentru toți europenii”, care abordează performanța energetică a clădirilor, sursele regenerabile de energie, eficiența energetică, buna guvernare și proiectarea pieței de energie electrică.

Acest material a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD Moldova. Conținutul materialului aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene.

Arhiva noutăților

iulie 2022
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031