Executarea lucrărilor de construcție în zona de protecție a rețelelor electrice s-a sondat cu electrocutarea unei persoane

Un caz de electrocutare cu decesul unei persoane, în circumstanţe ce denotă o gravă încălcare a distanței de siguranță în zona de protecţie a liniilor electrice aeriene de 10 mii de volți (LEA-10kV), a avut loc la sfârşitul lunii iunie în localitatea Durlești.
   
Dispeceratul Î.C.S. „Red Union Fenosa”S.A. a fost informat de către Serviciul de urgență al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească la ora 11:00 a zilei de 27 iunie despre producerea unui caz de electrocutare cu deces al unei persoane în localitatea Durlești.
   
Imediat după recepţionarea avizului în cauză la locul producerii accidentului s-a deplasat o formaţiune de intervenţie operativă pentru acțiuni de examinare. În urma audierii martorilor și examinării locului s-a stabilit că s-a produs un accident cu electrocutare și ulterior deces a persoanei implicate din cauza nerespectării distanţei admisibile de apropiere de părţile conductoare ale LEA-10kV aflate sub tensiune.
    
Conform materialelor investigaţiei accidentului într-o gospodărie privată din Durlești aveau loc lucrări de construcție a fundamentului din beton pentru un gard la o casă ridicată la o distanță de patru metri de LEA-10kV, ceea ce constituie o încălcare  a zonei de protecție a instalațiilor electrice. În scopul realizării lucrărilor de construcție a fundamentului, executorul a instalat în prealabil cofrajul, după care a solicitat serviciile unei mașini cu pompă de beton. De notat, că instalația cofrajului a fost construită perpendicular liniilor electrice, o parte a acesteia fiind poziționată nemijlocit sub conductoare.
   
Pentru executarea lucrărilor de turnare a betonului mașina cu pompă a staționat în afara gospodăriei, pe drumul de acces, la o distanță de circa zece metri de LEA-10kV. În condițiile date, brațul metalic al pompei a fost extins de către șoferul mașinii în direcția linilor electrice, ceea ce, constituie o gravă încălcare a distanței de siguranță în zona de protecție a acestora. Un membru ale echipei de lucrători la construcție, responsabil de direcționarea furtunului și turnarea betonului, în intenția de a-l situa deasupra cofrajului, l-a apropiat la o distanță inadmisibilă de conductoarele liniei electrice. Acțiunile sale au provocat apariția arcului electric și, în consecință, persoana în cauză a fost electrocutată, observându-se dispariția semnelor vitale. Deși colegii săi au întreprins măsuri de resuscitare până la sosirea paramedicilor, victima nu a putut fi salvată, fiindu-i înregistrat decesul în urma electrocutării.
   
În legătură cu producerea acestui grav accident în urma căruia a fost electrocutată mortal persoana implicată, Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A. atrage atenţia agenţilor economici şi a populaţiei asupra necesităţii de a respecta cu strictețe regulile de securitate a persoanelor în apropierea instalaţiilor electrice şi privind neadmiterea efectuării oricăror lucrări în zona de protecţie a reţelelor electrice, fără o evaluare minuţioasă a  potenţialelor riscuri, iar în funcţie de specificul sau complexitatea acestora, fără o coordonare prealabilă cu întreprinderea furnizoare de energie electrică. Doar astfel pot fi evitate accidentele şi tragediile precum cea produsă la data de 27 iunie în localitatea Durlești, soldată cu decesul persoanei electrocutate.
   
Î.C.S. „Red Union Fenosa”S.A.

Arhiva noutăților

iulie 2018
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031