Peste 860 de mii de consumatori au fost reconectați la sursa de energie. Continuă lucrările de restabilire a serviciului

Vă prezentăm situația operativă din rețelele electrică din gestiunea operatorului de distribuție ÎCS Premier Energy Distribution SA din cauza atacurilor care au avut loc în după amiaza zilei de ieri asupra infrastructurii electroenergetice din Ucraina.
 

  • Până pa ora 8:00 a zilei de 24 noiembrie au fost reconectați peste 860 mii de consumatori din localitățile din centrul şi sudul țării.


În același timp, în legătură cu înrăutățirea condițiilor meteo din timpul nopții manifestate prin ploi torențiale și vânt, s-au produs mai multe avarii în rețelele de medie tensiune, astfel încât la moment mai rămân fără tensiune aproximativ 10 mii de consumatori.
 

  • Premier Energy Distribution a mobilizat echipele sale de intervenție pentru identificarea defectelor și realimentarea consumatorilor râmași fără energie electrică.


Înțelegem disconfortul din cauza lipsei de tensiune pe care consumatorii sunt nevoiți să îl suporte. Reiterăm că această situație extrem de complicată a fost cauzată de bombardamentele din țara vecină, sistemul electroenergetic al căruia este interconectat cu cel al țării noastre.

Vă mulțumim pentru înțelegere şi răbdare şi vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru restabilirea furnizării energiei electrice către toți consumatorii afectați.

Departamentul Relații Externe și Comunicare

ÎCS „Premier Energy” SRL

Arhiva noutăților

noiembrie 2022
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930