Svetlana Brodețcaia: „Profesionalismul nu ține de gen”

Svetlana Brodețcaia este manageră servicii clienți în cadrul întreprinderii cu capital străin „Premier Energy” SRL. Cu o experiență de peste 30 de ani în domeniul energetic, ea afirmă că genul nu constituie un obstacol pentru avansarea în carieră. Mai cu seamă în cazul persoanelor care au reușit să dezvolte competențe valoroase pentru piața muncii și sfera care le interesează. Activând într-un domeniu considerat preponderent masculin și care angajează în mare parte bărbați, Svetlana Brodețcaia consideră, că prin muncă asiduă femeile pot obține succes în domeniul de care sunt pasionate.

Parcursul carierei sale este unul care nu ar fi fost posibil fără o colaborare strânsă cu persoanele din mediul său de lucru. Începând de la  studiile făcute în domeniul științelor exacte, și până la o activitate de mai mult de un deceniu drept ingineră tehnologă, Svetlana Brodețcaia afirmă că succesul său s-a datorat conlucrării de care au dat dovadă colegii ei și susținerea lor pentru avansarea sa profesională. „Mi-au plăcut dintotdeauna științele exacte, fapt ce a determinat calea mea profesională. Cariera mea a început în anul 1985, cu primul meu job în cadrul uzinei „Mezon”, unde am activat în calitate de ingineră tehnologă timp de 12 ani. Mai apoi, am deținut funcțiile de operatoare, ingineră calcule, responsabilă activitate comercială în cadrul ÎCS RED Sud SA, iar ulterior și funcția de directoare a acestei întreprinderi. În 2007 mi-a fost propusă funcția de manageră pentru gestionarea rețelelor electrice în cadrul ÎCS „Red Union Fenosa” SA, actualmente ÎCS „Premier Energy Distribution” SA. Am acceptat pentru că era ceva nou și pe mine noul mă atrage mereu. Iar printre noile competențe, de care a trebuit să dau dovadă, a fost cea de a propune idei noi, de a asigura controlul permanent și soluționarea problemelor, inclusiv în cazul accidentelor electrice. Din 2018 dețin funcția de manageră adjunctă servicii clienți. Dezvoltarea mea profesională ar fi fost imposibilă fără colegii mei. În majoritatea echipelor în care am lucrat colegii mei au fost preponderent bărbați. Am parcurs această cale împreună și le sunt foarte recunoscătoare pentru susținere și răbdare. Niciodată nu m-am confruntat cu discriminare la locul de muncă”, spune Svetlana Brodețcaia.

Tot ea consideră că la început de cale fiecare specialist sau specialistă se confruntă cu neîncrederea din partea colegilor și a colegelor, însă acest aspect nu ține de gen și nu reprezintă un motiv pentru a renunța la scopurile propuse. Iar dorința de a avansa în domeniul ales este esențială.

„Este important, în primul rând, să ai un scop și să-l urmezi. Totodată, este importantă și dorința de a crește profesional, precum și de a-ți cultiva abilitatea de comunicare în echipă și flexibilitatea. Consider că aceste aspecte nu țin de gen. Chiar dacă la începutul carierei o femeie este nevoită să treacă prin neîncrederea echipei, care pune la îndoială calitățile ei profesionale, este important să înțelegem că o astfel de atitudine este prezentă în orice echipă și se manifestă nu doar față de femei. În cadrul întreprinderii noastre avem multe femei în funcții de conducere. Dacă o femeie este determinată să avanseze în carieră, ea va obține rezultatul dorit. Fiecare persoană se poate confrunta cu diverse obstacole, indiferent de funcția ocupată, însă dorința de a continua joacă un rol esențial. Consider că la locul de muncă relațiile se formează la nivel de interacțiune între membrii și membrele echipei. Este vorba nu despre un bărbat sau o femeie, ci despre un specialist/o specialistă, care poate aduce ceva nou echipei și instituției unde activează”, a menționat Svetlana Brodețcaia.

Specialista consideră că rolul companiilor în abilitarea femeilor la locul de muncă este și el unul crucial. După părerea ei, este necesar ca acestea să vorbească despre potențialul femeilor și despre beneficiile pe care angajatele le-ar putea aduce, aflându-se în funcții de conducere. Totodată, este importantă și adoptarea politicilor ce vizează echilibrul dintre viața de familie și viața profesională.

„Uneori, din cauza stereotipurilor, bărbații nu vor să vadă o femeie la o funcție de conducere. Aici ar fi cazul să intervină angajatorii cu adoptarea unor programe de abilitare a femeilor, precum și a unor strategii de implicare a femeilor și de valorificare a potențialului acestora. Este extrem de important să se vorbească despre beneficiile pe care le poate aduce echipei o femeie la conducere. De asemenea, este foarte importantă adoptarea de către companii a politicilor care ar viza necesitățile de familie ale angajaților și angajatelor, care ar presupune un orar flexibil de lucru, permițându-le acestora să combine viața de familie și munca”, afirmă angajata „Premier Energy” SRL.

În final, Svetlana Brodețcaia le încurajează pe toate femeile și fetele să persevereze și să nu ezite să urmeze o carieră în orice domeniu, indiferent de tiparele cu care este obișnuită societatea: „Nu vă fie frică. Aveți încredere în forțele proprii și în capacitățile voastre. Cel mai important este să ne dezvoltăm pe plan profesional, să ne îndeplinim munca onest și să construim relații sănătoase în interiorul echipei”.

În luna noiembrie 2021 UN Women Moldova și ÎCS „Premier Energy” SRL au semnat un acord de cooperare, prin care ambele părți își asumă responsabilitatea să contribuie la creșterea gradului de conștientizare a necesității eliminării violenței în bază de gen și promovarea egalității de gen la nivel de comunitate.

Arhiva noutăților

februarie 2022
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28