Sunt modernizate posturile de transformare din rețeaua de distribuție.

O trăsătură distinctivă a Planului anual de investiții al Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A. este corelarea mai multor lucrări în vederea obținerii celor mai înalți indicatori de fiabilitate, calitate și siguranță a serviciului prestat consumatorilor deserviți cu condiția asigurării unei eficiențe economice maxim posibile a acestor investiții.
 
Astfel, abordările complexe bine gândite permit soluționarea simultană a unor noduri de probleme care, într-o planificare separată ar dura mai mult timp, iar impactul îmbunătățirilor nu ar fi atât de sesizabil de la bun început.
 
Drept exemplu în acest sens vom aduce proiectul de renovare a unui post de transformare (PT) de pe strada Uzinelor din mun. Chișinău care alimentează cu energie electrică 170 de consumatori, dintre care 33 sunt agenți economici. Pe lângă înlocuirea instalației retrase din uz cu alta nouă, mai performantă și mai protejată de impactul intemperiilor, paralel aici a fost renovată o porțiune de 0.85 km de linie electrică în cablu subteran (LEC) cu nivelul de tensiune de 10 kV care face legătura acestui PT cu Postul de distribuție central (PDC) de la care este alimentat. Pentru această lucrare au fost bugetați 800 mii de lei. Astfel, drept rezultat final consumatorii dispun deja de un serviciu mult mai fiabil și calitativ al energiei electrice furnizate.
 
Acest PT de tip prefabricat  PT COMPACT 2L1Pde producție poloneză are următoarele caracteristici tehnice: puterea transformatorului de 630/10 kVA, panoul de tip nou este înzestrat cu întrerupătoare de sarcină cu elegaz (SF6) ce permit efectuarea manevrelor operative sub sarcină și sub tensiune, fiind totodată mai compacte și necesitând o întreținere minimala la costuri de mentenanță mult mai mici în raport cu echipamentele vechi cu funcții similare. De notat că anterior instalația de distribuție de 10 kV în cauză era dotată cu separatoare care nu permiteau operarea sub sarcină, respectiv în cazul avariilor nu era posibilă efectuarea manevrelor operative fără deconectarea circuitului de alimentare. În consecință clienții conectați la acest circuit erau afectați de deconectările avariate și în timpul efectuării manevrelor operative. De asemenea, acest PT modernizat are 12  ieșiri cu nivelul de tensiune 0,4 kV protejate cu baze tripolare verticale, echipamente de mici dimensiuni ce înlocuiesc panoul anterior voluminos  dotat cu separatoare cu pârghie și automate.  
 
Modernizarea PT 694 de pe strada Uzinelor din mun. Chișinău a costat aproximativ 700 mii de lei. De notat că lucrările au fost realizate de întreprinderea antreprenoare „Savtels” sub supavegherea responsabililor Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A.
 
Vedeți în imagini aspecte ale realizării lucrării şi noua instalaţie pusă în exploatare.

Departamentul Relaţii Externe şi Comunicare
Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A.

Arhiva noutăților

octombrie 2019
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031