Renovări și modernizări pentru o mai înaltă calitate a serviciilor prestate

Parametrii tehnici și starea de exploatare a rețelelor electrice de joasă tensiune sunt factorii determinanți în asigurarea continuității și a nivelului de calitate a furnizării energiei electrice către consumatorii deserviți și o condiție decisivă în cazul necesității conectării noilor consumatori. Pentru a fortifica situația la acest capitol, Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A. desfăşoară în prezent, conform planurilor investiționale aprobate de ANRE, o serie de lucrări de renovare a rețelelor electrice de distribuție de tensiune medie şi joasă. 

Vom aduce două exemple în acest sens, cu referire la lucrările ce au fost realizate recent în raionul Orhei. Astfel, în satul Pelivan a fost renovată o porțiune de 600 m de linie electrică aeriană (LEA) de 10 kV cu modificarea traseului și instalat un nou post de transformare (PT) cu puterea de 250 kVA. Necesitatea acestei lucrări este justificată prin faptul, că anterior pilonii LEA vechi se aflau în curțile unor locuitori de aici și acest fapt crea probleme la deservirea ei, existând și anumite riscuri pentru populație în cazul unor rupturi de conductor. De asemenea, instalarea noului PT a permis realimentarea consumatorilor existenți, fiind asigurată și o anumită capacitate de conectare a unor consumatori noi pe viitor. 

În satul Ciocâlteni a fost renovată o porțiune de 2,1 km de LEA cu nivelul de tensiune de 0,4 kV de la care sunt alimentați în prezent 159 consumatori casnici. Rețeaua veche avea o secțiune insuficientă pentru conectarea unor noi consumatori, iar starea pilonilor prezenta un grad sporit de uzură. Noua LEA este trasată pe piloni din beton armat fiind executată în cablu izolat de tip TORSADO. Urmare a acestei renovări a crescut substanțial fiabilitatea și siguranța rețelei, fiind creată și o rezervă suficientă de capacitate pentru racordarea noilor consumatori. 

Sectorul de distribuţie Orhei din cadrul Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A. deservește 6 raioane din partea de centru a țării. Utilizând în procesul de modernizare a rețelelor electrice instalații performante și componente de calitate înaltă întreprinderea sporește esențial calitatea și siguranța serviciului de distribuție a energiei electrice către consumatorii finali.

Departamentul Relații Externe și Comunicare

Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A.

Arhiva noutăților

iulie 2019
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031