Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A. – „Contribuabil cu grad înalt de credibilitate”

–   Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A. a fost desemnată de către Serviciul Fiscal de Stat al Republicii Moldova în calitate de „Contribuabil cu grad înalt de credibilitate”, fapt confirmat prin oferirea certifícatului de credibilitate. Titlul respectiv a fost acordat Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A. „pentru aportul la promovarea civismului fiscal și conformare la onorarea obligațiilor fiscale”.

–   În conformitate cu decizia Serviciului Fiscal de Stat al Republicii Moldova întemeiată pe prevederile Regulamentului cu privire la stimularea morală (nonfinanciară) a contribuabililor oneşti, pentru Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A. se stabilește o perioadă de 2 ani de absolvire de la controalele fiscale prin metoda de verificare totală și tematică. Certificatul de credibilitate ce confirmă această decizie este semnat de directorul către Serviciul Fiscal de Stat al Republicii Moldova, Sergiu Pușcuță.

 
Acţiunea de stimulare morală a celor mai oneşti contribuabili este desfăşurată periodic de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat și are drept scop aprecierea de către autoritatea fiscală a contribuabililor care au promovat civismul fiscal, antrenându-se într-un dialog de parteneriat cu instituțiile statului, onorându-şi obligaţiile fiscale faţă de stat, demonstrând un înalt grad de conformare fiscală voluntară.
 
Conform prevederilor Regulamentului cu privire la stimularea morală (nonfinanciară) a contribuabililor oneşti, deţinătorii de certificate sânt scutiţi, în următorii 2 ani de la data eliberării certificatului de credibilitate cu posibilitatea prelungirii acestora cu încă 2 ani, de controale fiscale prin metoda verificării totale şi tematice, iniţiate de organele fiscale, cu condiţia că în această perioadă contribuabilul nu îşi schimbă comportamentul fiscal.
  
Administraţia Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A. apreciază înalt decizia respectivă a Serviciului Fiscal de Stat, calificând-o ca pe o recunoaştere a profesionalismului, onestităţii, a transparenţei evidenţei contabile şi a civismului fiscal manifestate de întreprinderi pe parcursul activităţii desfăşurate. Este, de asemenea, asumarea unei responsabilităţi mai mari pentru menţinerea acestor calificative onorabile, câştigate în urma unor evaluări riguroase efectuate în mod independent de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

Departamentul Relaţii Externe şi Comunicare
Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A.

Arhiva noutăților

octombrie 2018
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031