Atenţie: avertizare meteorologică „Cod Galben”. Respectaţi regulile de securitate electrică în condiţii meteo deosebite!

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis pentru ziua de azi, miercuri, 27 iunie, cu menținere pentru 28, 29 și 30 iunie, Avertizarea Meteorologică „Cod Galben”  prognozând averse însoțite de descărcări electrice, seara pe 27 iunie temporar puternice (15-25 l/m2 în 12 ore și mai puțin), izolat foarte puternice (50-60 l/m2 în 12 ore și mai puțin), cu grindină și intensificări ale vântului cu aspect de vijelie de până la 15-20 m/s.  Starea complicată a vremii poate influenţa negativ activităţile socio-economice şi poate cauza daune materiale. În special, vântul în rafale poate afecta buna funcţionare a reţelelor electrice, generând astfel situaţii de insecuritate şi eventuale întreruperi avariate în furnizarea energiei electrice.
 
În contextul acestui avertisment emis de Serviciul Hidrometeorologic de Stat și anticipând posibile consecințe ale impactului condițiilor meteo asupra bunei funcționări a rețelelor electrice, Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A. informează, că va întreprinde toate acţiunile impuse de circumstanţe pentru înlăturarea operativă a defecţiuniunilor sau avariilor şi reluarea furnizării energiei electrice.
 
Totodată,   întreprinderea atrage atenţia  agenţielor economici şi a populaţiei asupra necesităţii respectării stricte a regulilor de securitate în raport cu instalaţiile electrice în situaţii de intemperii sau de avarie. Iată care sunt acestea:

–       ocoliţi conductoarele electrice căzute accidental la pământ sau care atârnă suspect de pe piloni sau copaci;
–       nu atingeţi conductoarele electrice rupte şi căzute la pământ;
–       marcaţi locul unor rupturi de conductoare electrice şi asiguraţi paza acestuia până la intervenţia electricienilor, pentru a resticţiona astfel accesul persoanelor şi a animalelor domestice în zona de risc de electrocutare;
–       nu interveniţi în instalaţiile electrice deoarece aceste acţiuni vă pun în pericol viaţa. 

Despre orice incident informaţi in regim de urgenţă furnizorul de energie electrică  prin următoarele metode:
–       La telefonul Serviciului 24h  –  022-43-11-11.
–       Prin intermediul chatului disponibil de pagina noastră web.
–       Pe Facebook, accesînd pagina noastra: https://www.facebook.com/gasnaturalfenosamoldova
–       Pe Viber apeland la numarul 062161111.

Departamentul Relaţii Externe şi Comunicare
Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A.

Arhiva noutăților

iunie 2018
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930