În legătură cu desfășurarea în această perioadă a anului a diferitor lucrări sezoniere de recoltare a cerealelor, de reparație a drumurilor sau de alt gen, ce implică utilizarea utilajelor și mecanismelor speciale cu gabarite specifice, ce prevăd obligativitatea obținerii permiselor de acces și activitate în zona de protecție a rețelelor electrice, Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A. atrage atenția autorităților publice locale, a agenților economici și a producătorilor agricoli implicați în aceste activități asupra necesității respectării stricte a regulilor de protecție împotriva electrocutărilor și de evitare a avariilor.
În unele situații, utilizarea mecanismelor de recoltare din dotația producătorilor agricoli de ultimă generație, ce are o înălțime mare (combine, tractoare, stivuitoare etc.), de asemenea, a autobasculantelor, utilajelor rutiere, a macaralelor, dispozitivelor hidraulice de ridicare și pompare, a autoturnurilor, excavatoarelor, scărilor mobile cu acționare mecanică etc. poate fi restricționată în apropierea liniilor electrice aeriene (LEA) existente, iar neglijarea acestei circumstanțe foarte importante poate crea situații de risc major în timpul deplasării sau lucrului de-a lungul traseelor și în lanurile cerealiere.
Analiza avariilor și a cazurilor de electrocutare ce au avut loc anterior în timpul unor asemenea lucrări denotă faptul, că responsabilii de organizarea și desfășurarea lor, de asemenea, persoanele implicare în aceste activități nu respectă prevederile legale, stabilite în Regulamentul cu privire la protecția rețelelor electrice, aprobat prin Hotărârea Guvernului № 514 din 23.04.2002, care stabilesc expres condițiile obținerii de la întreprinderea de rețele electrice a permisului de acces și de desfășurare a lucrărilor în zona de protecție a LEA.
În particular acestea nu țin cont de aflarea sa la distanțe inadmisibile de la conductorii aflați sub tensiune, nu iau în calcul căderea precipitațiilor, umiditatea solului sau a celei din atmosferă, circumstanțe ce conduc la formarea arcurilor electrice, facilitează scurgerea sau transmiterea curentului prin intermediul diferitor obiecte folosite în calitate de instrument de lucru.
Având în vedere aceste riscuri și cerințele normelor de securitate electrică solicităm atenție maximă în timpul tuturor activităților desfășurate în vecinătatea imediată a LEA sau altor instalații electrice! Rețineți că orice mecanism ce are în poziție de deplasare sau de activitate o înălțime de 4,5 metri și mai mult reprezintă un risc real de producere a accidentelor în apropierea instalațiilor electrice și pentru accesul sau utilizarea lor este obligatorie obținerea de la întreprinderea de rețele electrice a dispoziției în scris întocmită pe un formular special, privind executarea în siguranță a lucrărilor, care determină conținutul, locul, timpul începerii și finalizării lucrărilor, măsurile necesare de securitate, componența echipei și persoanele responsabile de îndeplinirea acestora.
Totodată Normele tehnicii de securitate privind exploatarea instalațiilor electrice prevăd respectarea unei distanțe minimale de 1,5 metri de la mecanismele și utilajele ce se află în poziție de lucru sau de transport și până la conductoare electrice a LEA cu nivelele de tensiune medie și înaltă (10 kV, 35 kV și 110 kV). Ignorarea acestor cerințe obligatorii creează riscuri mari de accidentare a personalului implicat în lucrări și a avariilor în sistemul electric.
Avertizați despre acest pericol persoanele care nu cunosc sau încalcă regulile de securitate!Despre orice accidente informați imediat întreprinderea furnizoare de energieelectrică prin intermediul Oficiului 24 de ore la numărul de telefon 022-43-11-11.
Departamentul Relaţii Externe şi Comunicare
Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A.