Peste 20.000 de gospodării din Moldova au avut un consum redus de energie pe parcursul lunii iulie, chiar și în condiții de pandemie, când oamenii au petrecut mai mult timp acasă decât de obicei. O demonstrează rezultatele preliminare ale unui experiment social desfășurat de Premier Energy și PNUD Moldova.
Premier Energy, în parteneriat cu PNUD, a expediat scrisori personalizate către 20.000 de gospodării casnice care depășesc consumul mediu lunar de 140kW/h, comparându-le facturile cu cele ale „vecinilor” care dau dovadă de mai multă eficiență din punct de vedere energetic. Scrisorile propuneau, de asemenea, soluții pentru economisirea energiei în timpul pandemiei și încurajau oamenii să își plătească facturile online, pentru a se proteja de noul coronavirus.
În timp ce în iulie 2020 majoritatea gospodăriilor casnice din Moldova au utilizat cu peste o treime – 34,05% – mai multă electricitate, familiile care au luat parte la experimentul social au folosit, în această perioadă, doar cu 5,06% mai multă energie electrică decât de obicei.
„Acest rezultat dovedește că o acțiune de informare despre consumul de energie poate avea un mare impact asupra economisirii de energie electrică. Iar în prezent, în contextul pandemiei, când stăm mai mult acasă și lucrăm sau studiem la distanță, eficiența energetică și plățile online devin mai importante pentru noi toți, indiferent dacă suntem consumatori casnici sau agenți economici. Cu toții trebuie să avem același scop – să consumăm rațional energia pentru a obține economie de bani pentru noi înșine și pentru a proteja mediul înconjurător”, a spus Jose Luis Gomez Pascual, managerul de țară al Premier Energy în Moldova.
În perioada următoare, 230.000 gospodării vor primi scrisori prin care vor fi încurajate să aibă un consum moderat de energie. Astfel, experimentul va acoperi circa 250.000 de gospodării din întreaga țară.
Inițiativa socială a fost lansată în iunie 2020 și urmează cel mai mare experiment comportamental cu energia electrică din regiunea Europei Centrale și Asiei. Exercițiul a fost realizat de PNUD Moldova în parteneriat cu Premier Energy și finanțat prin intermediul Instrumentului Global de Inovare al PNUD. Acțiunea a fost inspirată de programul Opower din Statele Unite ale Americii.
„În pofida condițiilor dificile generate de pandemia de COVID-19, am fost capabili să extindem experimentul comportamental prin care încurajăm oamenii să micșoreze consumul de energie electrică. Rezultatele experimentului sunt impresionante, atât în ceea ce privește susținerea eficienței energetice la nivel național, cât și identificarea de soluții inovatoare pentru îmbunătățirea comportamentului uman și a consumului de energie electrică”, a remarcat Dima Al-Khatib, Reprezentanta rezidentă a PNUD în Republica Moldova.
Rezultatele finale ale experimentului vor fi compilate și prezentate public.