Se desfășoară lucrări de renovare a rețelelor electrice de distribuție

Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A. desfășoară în mod planificat lucrări de renovare a rețelelor electrice de distribuție de tensiune joasă pentru ajustarea acestora la nivelele stabilite de fiabilitate și calitate a serviciului de alimentare cu energie electrică.
 
Liniile electrice aeriene (LEA) în curs de modernizare din localitățile deservire au fost incluse mai întâi în planurile investiționale care au fost aprobate ulterior de ANRE și în prezent în toate sectoarele întreprinderii au loc lucrările corespunzătoare.
 
Spre exemplu, pentru modernizarea rețelelor electrice din localitățile deservite de Filiala Comrat a sectorului Sud din cadrul companiei în anul curent a fost alocat un buget de 3 milioane 359 mii lei. O lucrare de acest gen zilele acestea întreprinderea antreprenoare „SDS Ekip” desfășoară în satul Ferapontievca din raionul Comrat, unde este renovată capital o porțiune de 0,6 km de LEA de 0,4 kV. În acest scop a fost alocată suma planificată de 169 mii lei.
 
Noua rețea cu nivelul de tensiune de 0,4 kV este pozată pe piloni din beton armat în cablu izolat de tip Torsado, cu utilizarea unor elemente performante de fixare și de protecție, ce le face mult mai sigure sub aspectul securității electrice, mai fiabile și mai rezistențe împotriva intemperiilor.
 
În total în sectorul Sud, care deservește 8 raioane administrativ-teritoriale în anul curent este valorificat în acest sens un buget investițional de peste 35 milioane lei. Astfel, modernizarea rețelelor cu nivelul de tensiune joasă sporește esențial calitatea și siguranța serviciului de distribuție a energiei electrice către consumatorii finali, la care aceștia sunt conectați.

Departamentul Relații Externe și Comunicare
Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A.

Arhiva noutăților

octombrie 2019
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031