Alimentarea cu energie electrică a orașului Chișinău este asigurată preponderent prin intermediul rețelelor subterane de linii electrice în cablu. Aceasta modalitate este cea mai potrivită pentru mediul urban, caracterizat printr-o mare densitate de construcții, diferite rețele inginerești și de populație. În acest mod este asigurată nu doar livrarea mai fiabilă a energiei către consumatori, dar și un nivel mai înalt de securitate electrică, ținând cont de dificultățile mari în cazul liniilor electrice aeriene (LEA) legate de posibilele defecte cauzate de condițiilr meteo precum si de asigurarea distanțelor minim admisibile până la instalațiile electrice.
Lungimea totală a rețelelor electrice subterane deservite de sectorul Chișinău al Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A. este de 2862 km, acestea având nivelul de tensiune de 0,4, 6 si 10 kV. Având în vedere gradul avansat de uzură a acestor rețele (LEC), pentru anul curent au fost planificate spre renovare tronsoane de 32 km de LEC subterane, fiind alocat un buget de 30 mil lei.
Astfel, în urma realizării lucrărilor conform planului de investiții la conceptul renovare pentru sporirea fiabilității alimentării cu energie electrică, până în prezent au fost reconstruite mai multe noduri importante cum ar fi: linia electrică în cablu (LEC) – 6 kV: PDC-1 – PD-5, care alimentează consumatorii din centrul orașului de pe străzile Mitropolit Dosoftei, Maria Cibotari, Columna, etc.; LEC-6kV: PD-4/6 – PT-254 de pe strada Uzinelor, circuit format din 19 posturi de transformare (PT) 6/0,4kV de la care se alimentează un număr mare de agenți economici și consumatori casnici; LEC-10kV: PT-6067 – separatorul de linie (SL) – 6040 din orașul Sângera, pentru înlăturarea pericolului de electrocutare prin transferarea unei porțiuni de linie electrica aeriana (LEA) cu o lungime de circa 1km în LEC subterana; LEC-10kV: PDC-12/54 – PT-412/1, PT-16/2 – PT-317/2 – conform conceptului arhitecturii rețelelor, etc., în total 14 km de linii subterane în cablu.
În prezent au loc lucrări la 18 km de rețea LEC subterane, printre care se regăsesc circuite importante cum ar fi, LEC: PDC-15 – PD-12, care va contribui la majorarea fiabilității alimentării cu energie electrică a consumatorilor din sectorul Botanica, LEC-10kV: PDC 18/22 – PT-8031 din sectorul Buiucani, localitatea Durlești, etc.
Rețelele ce au fost sau urmează a fi modernizate sunt identificate în urma analizei stării tehnice generale, a gradului de uzură precum și a impactului asupra fiabilității alimentării cu energie electrică a consumatorilor.
Deoarece lucrările la liniile electrice în cabluri subterane sunt legate de necesitatea efectuării excavării (săpăturilor), pentru minimizarea impactului acestora asupra traficului urban în sectoarele problematice este utilizată tehnică specială înalt eficientă, inclusiv mecanisme de forare pneumatică pe orizontală care oferă posibilitatea de traversare prin metoda închisă a străzilor, ceea ce exclude deteriorarea învelișului asfaltic al acestora și blocarea circulației.
Departamentul Relații Externe și Comunicare
Î.C.S.”Red Union Fenosa” S.A.