Întreprinderile grupului Gas Natural Fenosa în Moldova – Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A., şi Î.C.S. „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” S.R.L., au prezentat Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică solicitările de ajustare, aprobare şi aplicare a tarifelor pentru serviciul de distribuţie și a preturilor reglementate pentru furnizarea energiei electrice cu aplicarea acestora din 1 aprilie 2018.
Solicitările sunt depuse în conformitate cu prevederile Metodologiilor de calculare, aprobare și aplicare a tarifelor pentru serviciul de distribuție și de furnizare a energiei electrice aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al ANRE nr.497 din 20.12.2012 şi nr.65/2018 din 23.02.2018, la fel cu Mecanismul de recuperare a devierilor tarifare ale furnizorilor de energie electrică la tarife reglementate şi ale operatorilor reţelelor electrice de distribuţie, aprobat prin Hotărârea ANRE nr. 201 din 17.07.2016.
La baza calculelor au fost luați în considerare mai mulți factorii, și anume preţul de procurare a energiei electrice stipulate în contractele în vigoare pentru anul 2018, tariful pentru serviciile de transport în vigoare, costurile de bază aferente activităţii de distribuţie și furnizare a energiei electrice, volumul de energie distribuită și furnizată, pierderile de energie în reţelele de distribuţie înregistrate în anul 2017, indicatorii macroeconomici conform Prognozei actualizate elaborată de Ministerul Economiei și Infrastructurii.
Totodată la aplicarea suplimentului tarifar, conform Hotărârii ANRE nr.201/2016 din 15.07.2016, pentru acoperirea devierilor tarifare negative suportate de operatori, întreprinderile propun micșorarea soldului suplimentului în cauză față de întreprinderile de distribuție și furnizare cu suma devierilor tarifare acumulate în anul 2017 ce s-au generat în favoarea consumatorilor. Această abordare oferă posibilitatea diminuării dobânzilor corespunzătoare suplimentului tarifar în beneficiul consumatorilor și micșorarea duratei de recuperare a suplimentului tarifar.
Preţurile reglementate pentru furnizarea energiei electrice de către furnizorul de ultima opţiune şi furnizorul serviciului universal calculate pentru Î.C.S.”Gas Natural Fenosa Furnizare Energiei” S.R.L pe toate nivelele de tensiune sunt mai mici comparativ cu cele în vigoare în prezent, inclusiv pentru consumatorii casnici acestea prevăd o reducere cu 5,5%.
Preţuri reglementate pentru furnizarea energiei electrice de către furnizorul de ultima opţiune şi furnizorul
serviciului universal:
Nivele de tensiune | Joasă Tensiune | Medie Tensiune | Înaltă Tensiune | |
Preţuri solicitate cu aplicare din 1 aprilie 2018 | 187,99 | 170,9 | 143,85 | bani/kWh |
Preţuri actuale ‚în vigoare | 199,00 | 182,00 | 153,00 | |
Ajustare procentuală | -5,50% | -6,10% | -6,00% |
La baza calculelor au fost utilizate tarifele pentru serviciul de distribuție în vigoare. În cazul în care ANRE va aplica prețuri și tarife reglementate diferite de cele menționate în ipotezele de mai sus, atunci prețurile reglementate de furnizare urmează să fie recalculate corespunzător. Tarifele şi preţurile solicitate nu includ subvenții încrucișate între nivele de tensiune.
Î.C.S.”RED Union Fenosa” S.A. a solicitat următoarele ajustări ale tarifelor de distribuție pe diferite nivele de tensiune, cu aplicare din 1 aprilie 2018:
Tarife de distribuţie a energiei electrice:
Nivele de tensiune | Joasă Tensiune | Medie Tensiune | Înaltă Tensiune | |
Tarife solicitate cu aplicare din 1 aprilie | 63,94 | 21,53 | 12,56 | bani/kWh |
Tarife actuale | 60,00 | 43,00 | 15,00 | |
Ajustare procentuală | 6,6% | -49,9% | -16,3% |
Accesaţi mai jos solicitările Î.C.S.”RED Union Fenosa” S.A şi Î.C.S.”Gas Natural Fenosa Furnizare Energiei” S.R.L ce includ calculele în detaliu şi argumentele care au stat la baza acestor propuneri.
Solicitare prețuri reglementate de furnizare a energiei electrice 2018
Solicitare tarife de distribuție a energiei electrice 2018
Departamentul Relaţii Externe şi Comunicare