Premier Energy a adjudecat oferta privind achiziția energiei electrice pentru următoarea perioadă

ÎCS „Premier Energy” SRL a finalizat la data de 26 martie curent licitația privind procurarea energiei electrice pentru perioada 01.04.2021 — 31.03.2022.

În cadrul ședinței Comitetului de recepționare, deschidere și validare a ofertelor au participat cu oferte 3 furnizori precalificați: ЗАО „Молдавская ГРЭС”, ”DE Trading” LLC (Donbassenergo) și ”D.Trading” LLC (DTEK).

În calitate de câștigător al licitației pentru achiziția de energie electrică a fost selectat producătorul ЗАО „Молдавская ГРЭС”.

Noul preț de procurare a energiei electrice pentru volumul necesar al ÎCS „Premier Energy” SRL constituie 0,0535 USD / kWh. Acesta va permite furnizorului să asigure stabilitatea prețului reglementat de furnizare a energiei pentru consumatorii finali, în condițiile actuale ale indicatorilor macroeconomici.

După semnarea contractului corespunzător de procurare a energiei electrice, acesta urmează sa fie coordonat cu ÎS „Moldelectrica” și avizat de către ANRE.

Precizăm, că este primul an de aplicare a Procedurii de procurare a energiei electrice, Anexa la Regulile pieței energiei electrice, elaborată cu suportul Secretariatul Comunității Energetice și aprobată prin Hotărârea ANRE nr.283/2020 din 7 august 2020.

Procedura aplicată a demonstrat că există potențial de concurență și aceasta a permis accesul direct al producătorilor/furnizorilor de energie locali și celor din Ucraina fără niciun intermediar.

Odată cu intrarea în vigoare a noilor Reguli ale pieței energiei electrice în luna octombrie 2021, și anume a mecanismului de echilibrare a energiei electrice, piața energiei electrice din Moldova va fi pe deplin accesibilă, fapt care va conduce la creșterea concurenței și, prin urmare, la prețuri mai avantajoase pentru consumatorii finali.

Observatori ai procesului de achiziție a energiei electrice şi implementare a regulilor de piață au fost reprezentații Secretariatului Comunității Energetice împreună cu Alexandru Săndulescu, Înalt Consilier al Uniunii Europene pentru energie.

Departamentul Relații Externe și Comunicare

ÎCS „Premier Energy” SRL

Архив новостей

Март 2021
Пн Вт Ср Чт Пт Сб Вс
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031