Memorandum de cooperare semnat între conducerile SA „Moldovagaz” și „Premier Energy” SRL

Dezvoltarea durabilă a sectorului energetic din Republica Moldova, precum și sporirea securității energetice a țarii sunt stipulate drept priorități strategice ale Memorandumului de Cooperare, semnat azi de către conducerile SA “Moldovagaz” și „Premier Energy” SRL.

Documentul va servi drept bază normativă pentru evaluarea, structurarea si realizarea proiectelor investiționale comune, care au drept scop asigurarea resurselor de energie si gaze naturale în condiții de eficientă, siguranță  și accesibilitate pentru consumatori casnici si comerciali deopotrivă pe piețele de referința,  precum si la lărgirea și îmbunătățirea infrastructurii de distribuție a gazelor naturale și energiei electrice. 

O atenție deosebită va fi acordată investițiilor în entitățile de generare și cogenerare a energiei termice și electrice. Totodată, părțile își manifestă interesul față de proiectele din domeniul energiei inovative și alternative. 

Memorandumul va servi drept bază pentru o cooperare benefică reciprocă. În calitate de proiect de perspectivă este privită crearea unei rețele de stații pentru încărcare a autoturismelor electrice, precum și lărgirea pieței de gaze prin integrarea tehnologiilor de vehiculare a gazelor naturale lichefiate”, a subliniat după ceremonia de semnare a documentului Președintele al Consiliului de administrație SA „Moldovagaz” dl. Vadim Ceban. 

Considerăm că Republica Moldova a ajuns într-un punct al evoluției sale când soluțiile și provocările existente în domeniul energetic al acesteia presupun abordări integrate a tuturor parților implicate, dar în primul rând al operatorilor și investitorilor care lucrează nemijlocit la asigurarea competitivă a diverselor forme de resurse energetice consumatorilor noștri. Ne propunem ca, prin acest parteneriat, să putem contribui la atingerea acestor scopuri, dar și la soluționarea aspectelor care țin de tranziția către forme energetice avansate existente în industriile de gaze naturale și energie”, a menționat dl. Jose Martin Garza, Directorul General al „Premier Energy SRL” din România și reprezentant al Emma Capital pentru Premier Energy din Moldova.

Un alt obiectiv al Memorandumului va deveni schimbul de informații și expunerea poziției comune privind îmbunătățirea politicilor în dezvoltarea sectorul energetic al Republicii Moldova. 

SA „Moldovagaz” este principalul furnizor al gazelor naturale, iar baza de clientelă a societății depășește 730 de mii. 

„Premier Energy SRL” din România este un operator important pe piața de gaze naturale din România și o subsidiară a Fondului de Investiții EMMA Capital din Republica Cehă. Recent, EMMA Capital a hotărât să intre pe piața din Republica Moldova prin investițiile efectuate în societățile de distribuție și furnizare de energie electrică omonime entității din România, societăți care dețin un portofoliu de peste un milion de clienți casnici și industriali.

Архив новостей

Март 2020
Пн Вт Ср Чт Пт Сб Вс
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031