Renovarea rețelei de tensiune înaltă Leova-Tomai

Liniile electrice aeriene (LEA) cu nivelul de tensiune de 35 kV reprezintă o parte componentă importantă a reţelei de distribuție a energiei electrice. De starea tehnică a acestora depind în mare măsură parametrii de continuitate, fiabilitate şi de calitate a serviciului prestat consumatorilor. Astfel, pentru a asigura o bună funcționare a rețelelor respective Î.C.S.„RED Union Fenosa” S.A. depune eforturi investiționale substanțiale pentru a le renova, aducându-le la un înalt nivel tehnic.
 
Pentru anul curent Direcția Operarea Rețelelor de Tensiune Înaltă a planificat realizarea mai multor activităţi complexe de renovare a LEA 35-110 kV, ce prevăd înlocuirea pilonilor, a izolatoarelor și a conductoarelor în funcţie de starea lor tehnică. Bugetul acestor lucrări de renovare este de peste 9 milioane de lei și în prezent acestea sunt în etapa de finalizare.
 
Un exemplu în acest sens îl reprezintă LEA 35 kV Leova-Tomai din raionul Leova. Această linie de distribuție este componenta unui important nod energetic inter-raional: Stația Electrică (SE) Leova 110/35-10 kV – SE Tomai 35/10 kV – SE Javgur 35/10 kV – SE  Cimișlia 110/35-10 kV.
 
Pentru asigurarea funcționării fiabile a LEA 35 kV Leova — Tomai au fost înlocuite elementele și echipamentele cu un grad sporit de uzură, ce au fost identificate în urma inspectărilor. Astfel au fost montați 10 piloni noi și 205 izolatoare cu elementele de fixare. Costul total al noilor componente instalate și a lucrărilor realizate constituie circa 800 de mii de lei.
 
Renovarea acestui tronson de LEA 35 kV va avea un impact imediat în creșterea siguranței, continuității în alimentarea cu energie electrică și îmbunătățirea calității acesteia pentru consumatorii din raioanele Leova și Cimișlia.
 
Lucrarea a fost îndeplinită de către antreprenorul S.R.L.„Mecenergo“ şi a fost finalizată în luna octombrie, curent.

Departamentul Relații Externe și Comunicare
Î.C.S. „RED Union Fenosa” S.A.

Архив новостей

Ноябрь 2018
Пн Вт Ср Чт Пт Сб Вс
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930