ANUNȚ: Exportul energiei electrice din Republica Moldova este interzis începând cu 15 octombrie 2022

ÎCS Premier Energy SRL informează opinia publică despre hotărârea Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) din 13 octombrie 2022 privind interzicerea exportului energiei electrice din Republica Moldova pe perioada stării de alertă pe piața energiei electrice.

Producătorii locali de energie electrică produsă din surse regenerabile care nu beneficiază de schemă de sprijin, urmare a interdicției de export a energiei electrice se vor adresa Î.C.S. „Premier Energy” S.R.L. și S.A. „FEE Nord” pentru a încheia contracte de achiziție a energiei electrice. Aceste contracte vor fi negociate și semnate în termen de 2 zile lucrătoare. Prețul de achiziție a acestor contracte nu va depăși cel mai mic preț al energiei electrice indicat în contractul pe care îl au Î.C.S. „Premier Energy” S.R.L. și S.A. „FEE Nord” cu S.A. „Energocom”, în contextul obligației de serviciu public de achiziționare a energiei electrice.

Totodată, Î.S. „Moldelectrica” a fost obligată să nu valideze notificările fizice ale participanților la piața energiei electrice din Republica Moldova privind exportul declarat al energiei electrice, luând în considerare starea de alertă pe piața energiei electrice.

Interdicția respectivă a fost luată în baza prevederilor Legii cu privire la energetică, Legii cu privire la energia electrică și a pct. 1 din Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale nr. 42 din 13 octombrie 2022 și intră în vigoare la data de 15 octombrie curent.

Hotărârea Consiliului de Administrație al ANRE poate fi consultată aici

Архив новостей

Октябрь 2022
Пн Вт Ср Чт Пт Сб Вс
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31