ÎCS „Premier Energy” SRL informează că, prin alin. 8 din pct. 18 al Dispoziției nr.2 din 25 februarie 2022, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova a decis că furnizorii serviciului universal și/sau furnizorii de ultimă opțiune vor încheia contracte cadru de vânzare-cumpărare a energiei electrice, prin aplicarea unei proceduri simplificate de licitație aprobate prin hotărârea ANRE, cu furnizori alternativi de energie electrică și le vor activa în cazul indisponibilității parțiale sau totale a livrărilor de energie electrică de la „Молдавская ГРЭС” S.A. Contracte respective urmează să fie semnate până la data de 31 martie 2022.
Volumul de energie electrică planificat a fi achiziționat pentru perioada 01.04.2022 — 30.04.2022, poate fi consultat în specificația prezentată în Caietul de Sarcini publicat pe adresa https://premierenergy.md/cunoaste-ne/achizitii-pe/achizitii-anuale-de-energie/achizitii-anuale-de-energie-2022/.
În continuare, sunt invitate toate părțile interesate, până la data de 24.03.2022, ora 09:00, să depună în plicuri separate:
- Oferta Tehnică conform specificației prezentate în Caietul de Sarcini;
- Oferta Financiară conform specificației prezentate în Caietului de Sarcini.
Departamentul Relații Externe și Comunicare
ÎCS „Premier Energy” SRL