Premier Energy susține măsurile de prevenire a transmiterii virusului COVID-19

Premier Energy, cel mai mare furnizor de energie electrică din Republica Moldova, care deservește peste 900 de mii de consumatori în centrul și sudul țării, colaborează cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) în Moldova în cadrul unui parteneriat public-privat,pentru a informa populația despre măsurile de prevenire a transmiterii infecției COVID-19.

 
Circa 85 de mii de familii din Moldova, clienți ai furnizorului, care au solicitat să li se expedieze factura în format electronic, vor primi atașat la email-ul respectiv, un pliant  informativ, din cadrul campaniei  naționale #AiGrijă. Oprește răspândirea COVID-19. Salvează vieți!, care a fost elaborat de MSMPS, cu suportul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și conține informații utile despre măsurile individuale de protecție împotriva COVID-19. 
 
Agenții economici privați sunt actori fundamentali care, de rând cu autoritățile responsabile de sănătatea publică, pot contribui la prevenirea îmbolnăvirilor cu Coronavirusul de tip nou, încurajând populația să manifeste maximă responsabilitate și solidaritate socială”, a spus ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu.

 
UNICEF crede în puterea parteneriatelor extinse și are o istorie bogată de colaborare cu sectorul privat”, a spus Desiree Jongsma, Reprezentantă de Țară UNICEF în Moldova. „În contextul pandemiei actuale Covid-19, companii naționale, dar și întreprinderi mici și mijlocii pot identifica, proiecta și implementa acțiuni care valorifică punctele forte ale sectorului privat, pentru a oferi suport familiilor afectate

 
Jose Luis Gomez Pascual, country manager al Premier Energy în Moldova, afirmă că întreprinderea pe care o gestionează „susține eforturile comune de prevenire a îmbolnăvirilor legate de COVID-19. Inițiativa curentă este un exemplu de alianță pentru binele comun, care se înscrie în politica de responsabilitate socială corporativă a companiei noastre”.

 
Întreprinderile de distribuție și furnizare a energiei electrice Premier Energy din Moldova și angajații săi au donat până în prezent 450 mii de lei instituțiilor medicale pentru a face față pandemiei COVID19. Un lot constituit din 7 echipamente medicale performante, destinate investigațiilor și procedurilor de tratament în valoare de 362 mii lei, a fost oferit Spitalului clinic municipal nr. 1  din mun. Chișinău.
 
Colaborarea dintre UNICEF, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Premier Energy în Moldova are loc în contextul pandemiei COVID-19, care a înregistrat în țara noastră peste 20.000 de cazuri confirmate de contaminare și peste 660 de decese în rândul populației.

 
Departamentul Relații Externe și Comunicare
ÎCS „Premier Energy” SRL

Архив новостей

Июль 2020
Пн Вт Ср Чт Пт Сб Вс
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031