Parteneriatul dintre Premier Energy și Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova (AMM) și-a reconfirmat angajamentul asumat acum 9 ani faţă de persoanele cu dizabilităţi. În acești ani am promovat împreună o tradiție, dându-i valoare prin această colaborare polivalentă: implicarea meșterițelor, beneficiare ale Asociației, la confecționarea mărțișoarelor și a membrilor Asociației și a angajaților întreprinderii la împachetarea lor și distribuirea printre consumatori la oficiile comerciale.
Conform tradiției proiectului, angajații Î.C.S. Premier Energy S.R.L. şi Î.C.S. Premier Energy Distribution S.A. au primit câte un mărțișor, oferit chiar de echipa proiectului. În dimineața zilei de 2 martie un grup comun de reprezentanți și beneficiari ai Asociaţiei „MOTIVAȚIE” din Moldova și reprezentanți ai întreprinderilor Premier Energy în Moldova au trecut prin fiecare birou pentru a oferi mărțișoare și a le adresa urări de bine colegilor de muncă și de parteneriat la început de primăvară.
Victoria Boțan, specialistă în relații publice la AMM: „Al 9-lea an revenim cu drag la angajații întreprinderilor Premier Energy pentru a le înmâna personal, alături de beneficiarii noștri, câte un mărțișor confecționat de meșterițele Asociaţiei. Suntem siguri că acest simbol al primăverii le va aduce nu doar zâmbetul pe buze, dar și le va aminti despre faptul că fiecare dintre noi poate să-și demonstreze abilitățile, dacă i se acordă această șansă. Cred că doar prin valorificarea potențialului de muncă al persoanelor cu dizabilități societatea noastră va avea de câștigat. Restul sunt frici și stereotipuri de care trebuie să ne debarasăm cât mai curând. Apreciem mult contribuția Premier Energy în Moldova pentru suportul oferit anual persoanelor cu dizabilități, care astfel își pun în valoare măiestria prin confecționarea mărțișoarelor”, spune Victoria Boțan.
La rândul său, directorul de Resurse Premier Energy Distribution, Diana Doroş a precizat: „Colaborarea cu Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova ne oferă posibilitatea să implicăm altfel în câmpul muncii persoanele cu dizabilităţi. Totodată, angajații noștri au ocazia să socializeze cu aceste persoane și să lucreze cot la cot într-un proiect deosebit și cu o valoare inestimabilă.ˮ, spune Diana Doroş, director Resurse.
În 2020 au fost selectate lucrările propuse de Tatiana Bezerdic, Elena Crîșmari, Olga Berdeu, Anastasia Tutunaru, Mariana Dumbravă, Alina Nicolaev, Alexandra Simion şi Natalia Bujor. Ulterior, meşteriţele au confecţionat cu dedicaţie 2500 de mărţişoare pline de lumină, vestitoare ale primăverii.
Departamentul Relații Externe și Comunicare
Î.C.S. „Premier Energy” S.R.L.