Atenţie, manipulare! Recomandări de precauţie pentru clienţii Gas Natural Fenosa Furnizare Energie.

Recent în spațiul online a fost actualizată o postare de acum circa trei ani în care, prin metode vădit manipulatorii, este făcută publicitate pentru achiziționarea unor dispozitive electrice dubioase menite utilizării în condiții casnice.

Deoarece sunt evidente toate componentele unei înșelătorii fățișe, organizate și promovate de șarlatani ordinari ce mizează pe naivitatea unor persoane credule și pe dorința lor de economisire considerabilă a banilor, Î.C.S. „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” S.R.L. precizează pentru clienții săi, că potrivit reglementărilor din domeniu, în rețelele interne, de după punctul de delimitare de la contorul electric, consumatorul este responsabil de utilizarea în condiții de siguranță și de efectele funcționării oricăror aparate electrice pe care acesta le achiziționează conform propriei decizii.

Însă pentru evitarea eventualelor cazuri de inducere în eroare a consumatorilor de energie electrică, inclusiv cu consecințe ce pot viza deranjamente în rețeaua electrică, scurtcircuite, defecțiuni ale aparatelor electrocasnice cu emanații de fum, izbucnirea flăcării deschise, a incendiilor sau alte prejudicii materiale, nefiind excluse și cele asupra sănătății și chiar vieții oamenilor, Î.C.S. „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” S.R.L. recomandă tuturor clienților să nu se lase înșelați prin astfel de postări capcană și să manifeste o atenție sporită în acest sens.

Pentru a vă proteja de escrocherii procurați doar din rețele de comerț ce activează legal și doar produse ce sunt omologate și admise de organele de resort din Republica Moldova pentru utilizarea conformă normelor legale sub aspectul securității electrice inclusiv a celei antiincendiare și a inofensivității asupra sănătății.

Rețineți: Dvs sunteți responsabili de bunăstarea materială, viața și sănătatea personală și a celor apropiați. Nu cădeți în plasa unor escroci care în mod sigur urmăresc doar scopurile lor meschine de obținere a unor profituri ilegale.

 
Departamentul Relaţii Externe şi Comunicare
Î.C.S. „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” S.R.L.

Архив новостей

Август 2019
Пн Вт Ср Чт Пт Сб Вс
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031