Î.C.S. Red Union Fenosa S.A. informează despre inițierea procedurii de consultare publică a proiectului Planului de dezvoltare a rețelelor electrice de distribuție pentru perioada 2020-2022 (în continuare Plan de dezvoltare) care poate fi accesat pe pagina electronică: aici.
Proiectul Planului de dezvoltare a fost elaborat reieșind din:
1. prevederile art.45 din Legea № 107/2016 cu privire la energia electrică;
2. exigenţele Regulamentului privind dezvoltarea rețelelor electrice de distribuție, aprobat prin Hotărârea ANRE № 94/2019;
3. obligațiile și funcțiile expuse în licența operatorului de distribuție;
4. creșterea cererii de energie electrică a consumatorilor finali existenți și modernizarea rețelelor electrice de distribuție existente cu scopul de a spori fiabilitatea alimentării cu energie electrică a consumatorilor finali și a asigura cerințele de securitate;
5. solicitările înaintate de autoritățile publice locale cu privire la extinderea rețelelor electrice din localitățile administrate.
În conformitate cu exigentele Regulamentului privind dezvoltare a rețelelor electrice de distribuție planul a fost divizat în 2 categorii după cum urmează:
Categoria I — proiecte care prevăd majorarea capacității rețelei electrice de distribuție existente în legătură cu creșterea cererii de energie electrică a consumatorilor finali existenți, modernizarea rețelelor electrice de distribuție existente cu scopul de a spori fiabilitatea alimentării cu energie electrică a consumatorilor finali și a asigura cerințele de securitate.