Investiții în rețelele electrice cu impact favorabil dezvoltării localitățiilor deservite

Pentru sporirea fiabilității și a nivelului calității serviciului de distribuție a energiei electrice către consumatorii finali deserviți, Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A. desfăşoară în prezent în mai multe localităţi lucrări de renovare a rețelelor electrice de tensiune medie şi joasă.
 
În raionul Hincesti liniile electrice aeriene (LEA) în curs de modernizare au fost identificate în baza analizei stării tehnice generale, a impactului incidentelor în statisticile privind întreruperile avariate, de asemenea, ținând cont de planurile companiei de dezvoltare a rețelelor locale şi de bugetul aprobat în acest sens de ANRE.

Astfel, în mun.Hîncești, cu un buget de 1,5 milioane de lei, a fost renovată capital o porțiune de 3,5 km de LEA cu nivelul de tensiune de 0,4 kV și un alt segment de 0,5 km de LEA cu nivelul de tensiune de 10 kV. În particular sunt vizate străzile Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Mănăstirea Căpriana, Petru Movilă și parțial str.Ion Creangă.

Lucrările respective au fost executate de către întreprinderea Maxdan Electro, subantreprenor al companiei Tenar, care are contract pentru deservirea rețelelor Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A.

Investițiile în modernizarea și renovarea rețelelor electrice continună și în alte localități ale raionului Hîncești, pentru aceasta în anul 2019 fiind planificat un buget total de 16 milioane de lei, suficient pentru renovarea a 48 km de LEA cu nivélele de tensiune medie și joasă.

Sectorul de distribuţie Anenii Noi din cadrul Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A., la care este atribuit și raionul Hincesti, deservește în total 5 raioane din partea de centru-sud a țării. În procesul de modernizare a rețelelor electrice se utilizează materiale și echipamente performante, ce asigură în continuare o exploatare sigură la parametri înalți de calitate.

Prin modernizările realizate în infrastuctura energetică din localitățiile deservite Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A. sporește esențial calitatea și siguranța serviciului de distribuție a energiei electrice către consumatorii finali. Aceste lucrări au un impact direct asupra dezvoltării activităților economice și sociale noi, extinderea obiectivelor locative și de menire publică, oferind astfel administrațiilor publice locale condiții favorabile suplimentare de îmbunătățire a mediului de afaceri, pentru creșterea atractivității investiționale și a nivelului de trai.

Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A. aduce mulțumiri administrației publice din mun.Hîncești pentru cooperare în informarea locuitorilor urbei despre necesitatea desfășurării lucrărilor respective de renovare și avantajele de care ei vor beneficiia în continuare, manifestate prin caliltate înaltă a serviciului prestat și siguranță.

Departamentul Relaţii Externe şi Comunicare

Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A.

Архив новостей

Август 2019
Пн Вт Ср Чт Пт Сб Вс
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031