Parteneriat social în beneficiul copiilor

Versiune pentru tipărireVersiune pentru tipărire

200 de copii din mediul rural din 5 raioane din aria de activitate a întreprinderilor de distribuție și de furnizare a energiei electrice „Premier Energy” din Moldova au avut parte sâmbătă, 11 ianuarie, curent, de o sărbătoare dedicată lor în contextul tradițiilor de iarnă, organizată în scop caritabil, dar și instructiv de companiile energetice în parteneriat cu Misiunea socială  „Diaconia” în beneficiul persoanelor defavorizate social.

 
Pornind de la premisa că toți copii iubesc distracțiile și că o reprezentare teatralizată a unei trupe profesioniste este o raritate, dacă nu un vis irealizabil pentru cei din satele îndepărtate de capitală sau cu o situație economică precară a familiilor în care cresc, organizatorii evenimentului au decis să le ofere mai multe surprize pe placul lor.
 
La Teatrul municipal de păpuși „Guguță”, unde a avut loc manifestarea, copiii au urmărit fascinați jocul inspirat al actorilor în spectacolul „Sărutul de gheață”. A urmat o lecție de securitate electrică, ținută de reprezentanții întreprinderii „Premier Energy Distribution”, în cadrul căreia copiii au învățat regulile unui comportament fără riscuri în raport cu energia și instalațiile electrice. După aceasta ei au fost implicați de animatori în diferite jocuri și distracții, toți alegându-se cu cadouri dulci și gustoase.

 
„Colaborarea dintre „Premier Energy” și „Diaconia” se înscrie firesc în șirul acțiunilor sociale ale companiei din ultimele două decenii în beneficiul unor segmente defavorizate ale populației, care reconfirmă astfel angajamentele asumate în politica sa de responsabilitate corporativă. Ne bucurăm de fiecare dată când reușim să aducem zâmbetul pe fața copiilor, oferind ceea ce pentru ei înseamnă clipe de fericire. Suntem siguri că impresiile lor de pe urma acestei sărbători vor lumina mult timp înainte cotidianul lor.”,  afirmă Veronica Moraru, manager pentru Relații Externe și Comunicare din cadrul „Premier Energy”.
 
„Datorită acestui eveniment, avem ocazia să întâlnim energia pozitivă a echipei dintr-o companie națională, preocupată în mod special de oamenii din comunitatea unde activează. Apreciem faptul că partenerul de proiect „Premier Energy” este printre primele companii care și-a asumat  termenul de CSR și perseverează în acest demers. Împreună am ales ca darul oferit acestor copii asistați de Diaconia să fie un act cultural, deoarece pentru mulți dintre ei înseamnă prima ieșire din hotarele unui sat izolat și primul spectacol de teatru vizionat”, - a menționat Igor Belei, director Misiunea socială „Diaconia”.
 
Această colaborare demonstrează că minunile pentru copii se produc foarte simplu atunci când există deschidere pentru asemenea activități caritabile din partea companiilor și a societății civile, și convingerea că binele salvează omenirea.
 


 
Departamentul Relații Externe și Comunicare
Î.C.S. „Premier Energy” S.R.L.